Metoda Freinet și biografia lui
Ce este metoda Freinet și cine este acesta? Pedagog francez și recunoscut reformator educațional, Célestin Freinet s-a născut în Provence, Franța. În anul 1920, el a devenit învățător și a început să profeseze într-o unitate școlară din satul Le Bar-sur-Loup. Aici a început să-și dezvolte metodele sale revoluționare de predare. În anul 1923, Freinet a cumpărat o tipografie și prin intermediul acesteia a tipărit texte și ziare gratuite pentru elevii săi.
Ce a creat Freinet?
Freinet a creat Sindicatul Cadrelor Didactice CEL in anul 1924 (Coopérative de l’Enseignement laic) din care s-a desprins ulterior Mișcarea Școlii Moderne (Mouvement de l’École Moderne). Scopul CEL a fost de a schimbă educația publică din interior, cu cooperarea și contribuția cadrelor didactice.
Metodele de predare introduse de Celeste Freinet
Metodele de predare ale lui Freinet erau la acea vreme, total opuse Consiliului Național de Educație și nealinierea la politică oficială a determinat demisia acestuia din sistemul de învățământ de stat și deschiderea propriei unități de învățământ în localitatea Vence.
Freinet a introdus în educație, treptat tehnici și instrumente didactice noi:
- tipografia
- textul liber
- corespondență
- fișierele autocorective
- caietele autocorective
- planul de muncă
- fișierul școlar cooperativ
- conferințe ale elevilor
- atelierul de experimentrare științifică
- teatrul
- filmul.
Toate pornind de la ideea că aceste tehnici să nasture încet monotonia învățământului dogmatic. Freinet a sesizat necesitatea ameliorării constante a instrumentelor de lucru, adaptarea lor niciodată desăvârșită la o lume în permanentă schimbare. Pedagogia sa, a avansat constant de la noi practici școlare efective la problematizări și justificări teoretice originale.
Specificul metodei Freinet
Specificul pedagogiei Freinet constă tocmai în faptul că se constituie mai întâi sub aspect practic, procedural, aplicativ, că numai după aceea să dobândească deplină realitate discursivă. Are ca punct de plecare căutarea de soluții la probleme importante ale activității școlare, soluții impuse de viață și care au fost fundamentate ulterior sub aspect teoretic.
Rolul copilului
Copilul, în pedagogia Freinet, este activ, autonom, creativ, fiind „autorul” propriei sale învățări și se concentrează asupra renovării mediului școlar și a rolurilor profesorilor.
Care este scopul pedagogiei Freinet
Scopul pedagogiei este că toți copiii să învețe prin a face și a gândi. Școala susținută de Freinet este pentru oameni, pentru clasa muncitoare, pentru o democrație internă și o cultură democratică și participativă, fără impuneri externe, fără domesticirea școlii capitalist și fără note la ascultare. Pentru Freinet, cunoașterea este: acțiune, experiență, exercițiu.
Baza noii pedagogii trebuie să fie crearea unei atmosfere de lucru adecvate, astfel încât copilul să poată dezvoltă activități productive și de formare. Educația trebuie privită ca un joc cu rol educativ, care să corespundă nevoilor și intereselor copilului iar procesul de învățare trebuie să se bazeze observație, experimentare, acțiune și nu pe motiv, așa cum face pedagogia tradițională.
Rolul profesorului
Din perspectiva pedagogica Freinet, profesorul trebuie să colaboreze cu elevul în căutarea cunoștințelor. Educatorul se va limita doar la organizarea materialelor necesare educatiei. Precum și la asigurarea menținerea climatului de încredere urmat de cultivarea încrederii în părerile celorlalți.
Principii ale pedagogiei Freinet
Principiul centrării școlii pe elev este prezentat că un element esențial al concepției pedagogice a lui Celestin Freinet. Acesta subliniază deschiderea către o perfecționare permanentă, prin cooperare.
Pedagogia Freinet se bazează pe o serie de principii:
- școala centrată pe copil;
- munca școlară motivată;
- activitate personalizată;
- expresie liberă și comunicare;
- cooperare;
- învățare prin tatonare experimentală;
- globalitate a acțiunii educative.
Pedagogia Freinet este o școală modernă care pregătește copii de azi să trăiască în lumea de mâine și e fondată pe valori universale cum ar fi: responsabilitatea, autonomia, cooperarea și întrajutorarea.
Ce este metoda Freinet prin munca- mijloc fundamental de educație
Munca în grupuri mici este considerată drept mijlocul fundamental de educație. Formarea grupurilor se face la alegerea copiilor și dureaza 3-4 săptămâni. Aici rolul educatorului se va limita doar la:
- organizarea materialelor necesare educației;
- asigurarea și menținerea climatului de încredere;
- cultivarea încrederii în părerile celorlalți.
Repere pedagogice
- Copilul are aceeași natură ca adultul;
- A fi mai în vârstă nu înseamnă neapărat să fii deasupra celorlalți;
- Comportamentul școlar al unui copil este o funcție a stării fiziologice, organice și constituționale a acestuia;
- Nimănui nu-i place să fie tratat cu autoritate, nici copilului și nici adultului;
- Nimănui nu-i place să fie obligat să facă o anumită muncă;
- Tuturor le place să își aleagă locul de muncă, deși alegerea nu este intotdeauna cea mai avantajoasă;
- Nimănui nu-i place să se comporte ca un robot;
- Persoanele care prestează o munca trebuie motivate;
Ce este metoda Freinet prin activităţi de exprimare liberă:
- Scrierea textelor libere;
- Exprimare artistică sau corporală (arte plastice, dans, muzică, teatru);
- Activităţile de exprimare liberă – sunt prezente în viaţa clasei şi motivează învăţarea;
- Întâlnirea de dimineaţă – fiecare împărtăşeşte grupului experienţele, întrebările şi descoperirile sale din afara şcolii.